Autoritatea federală pentru transporturi din Germania, KBA, a deschis o investigație care vizează constructorul auto BMW, pentru a analiza suspiciunile în cazul unui dispozitiv de manipulare a emisiilor.
Un grup foarte mare de proprietari elvețieni de automobile VW echipate cu motoare diesel care au făcut obiectul scandalului Dieselgate au decis să renunțe la un proces prin care cereau despăgubiri. Motivul este costul mare al avocaților suprapus pe șansele mici de câștig.
Dosarul Stellantis de manipulare a emisiilor, deschis de autoritățile americane în urmă cu circa cinci ani, în perioada în care pe piața din SUA compania exista sub numele de Fiat Chrsyler, a ajuns la final, cu o sentință finală care va aduce o amendă substanțială pentru constructor.
Constructorul de automobile sport de lux Porsche a demarat o investigație internă referitoare la o posibilă manipulare a testelor de emisii în cazul unor motoare pe benzină. Informația a fost publicată de publicația germană Bild, care citează un raport al companiei trimis KBA, autorității federale în transporturi din Germania.
Daimler a semnat un acord cu autoritățile americane într-un dosar care privește manipularea emisiilor, cu ajutorul unor softuri ilegale. Suma acordului se ridică la 1,5 miliarde dolari, potrivi presei din SUA.
Patru foști angajați ai Audi, între care fostul CEO Rupert Stadler, vor fi trimiși în judecată, după cum au anunțat procurorii germani, care au finalizat rechizitoriile și au transmis acuzațiile oficiale. Primele informații neoficiale despre acuzații apăruseră în urmă cu o săptămână.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Volkswagen Group poate fi dat în judecată în tribunalele din statele membre, în cazul în care clienții au cumpărat mașini cu dispozitive de manipulare a testelor de emisii. Curtea vorbește despre "existența unui prejudiciu material".
Potrivit Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care a susținut intervenția autorităților de la București în proces, măsura riscă să ducă la prăbușirea cu până la 20 miliarde euro a cifrei de afaceri a industriei autohtone de profil (cu tot cu producția de componente) și să pună în pericol până la 120.000 de locuri de muncă.
Mercedes-Benz se află în fața unei amenzi uriașe, 1 miliarde de euro, pentru utilizarea de dispozitive de manipulare a testelor de emisii, potrivit unor informații publicate de revista germană Der Spiegel.
Compania Robert Bosch a acceptat să plătească o amendă de 90 milioane de euro pentru implicarea în scandalul motoarelor diesel, a anunțat Parchetul din Stuttgart, Germania. Acuzația este de neglijență în îndeplinirea activităților de supervizare.
Procurorii germani din Stuttgart au deschis un doasr de cercetare penală împotriva Daimler, având ca obiect suspiciunea manipulării emisiilor de noxe la motoarele diesel, potrivit presei germane.
Conducerea Volkswagen Group intenționează să concedieze un grup mare de angajați, ingineri și manageri, implicați în scandalul diesel, în frunte cu fostul șef de dezvoltare de la VW.
Opel se află în mijlocul unui mic scandal legat de tehnologiile utilizate pentru controlul emisiilor în cazul unor modele. „Opel nu a primit niciun ordin din partea KBA”, susține compania, în timp ce Ministerul Transporturilor a confirmat că autoritatea a demarat audieri în acest caz.
Proprietarul Dacia, compania franceză Renault, a negat miercuri că ar folosi un dispozitiv ilegal pe mașinile sale menit să manipuleze rezultatele testelor de mediu, după ce publicația locală Liberation a prezentat detalii dintr-un raport al autorității antifraudă cu privire la emisiile de noxe emise de mașinile Renault.
Producătorul auto japonez Mitsubishi Motors a folosit metode de testare a eficienței consumului de carburant neconforme cu legislația japoneză începând din anul 1991, mai devreme decât au declarant reprezentanții companiei, potrivit unei surse citate de Reuters.
Autoritatea germană din domeniul auto (KBA) va verifica nivelul emisiilor poluante în cazul a 50 de modele de autovehicule diesel, inclusiv Dacia, ca urmare a scandalului în care este implicat grupul german Volkswagen, transmite Reuters.